Eliberarea certificatului de stare civilă

Eliberarea certificatelor de stare civilă

Reguli generale               

Certificatele de stare civilă se eliberează persoanelor îndreptăţite, odată cu întocmirea unui act în registrele de stare civilă - de naştere, căsătorie ori deces  - sau ulterior pe baza cererii depuse de titular sau alte persoane îndreptăţite.

Prin sintagma "alte persoane îndreptăţite", în înţelesul legii, sunt asimilaţi:

părinţii copilului în vârstă de până la 14 ani

soţul supravieţuitor ori descendenţii persoanei decedate

reprezentanţii legali, în cazul celor puşi sub interdicţie

Persoanele care au domiciliul în alte localităţi, din România, decât cele în care sunt păstrate registrele de stare civilă şi nu se pot deplasa personal pentru a obţine certificatele de stare civilă pot depune cererea la primăria în raza căreia îşi au domiciliul ori reşedinţa, indicând primăria unde se găseşte actul respectiv şi datele de stare civilă, pentru identificarea acestuia.

În toate cazurile cetăţenii interesaţi să obţină înscrisuri referitoare la înregistrări de stare civilă vor trebui să aibă asupra lor act de identitate valabil.

În  caz de

- pierdere

- furt

- distrugere

- preschimbare a certificatelor de stare civilă   

Persoanei îndreptăţite i se eliberează, la cerere, un nou certificat.

Cererea trebuie să cuprindă, în mod amănunţit, împrejurările în care vechiul certificat a fost pierdut, furat sau distrus, respectiv precizarea că certificatul iniţial se depune pentru preschimbare.

Cui se eliberează certificat de stare civilă, duplicat

de naştere,

de căsătorie,

de deces,

 

  1. Certificatul de naştere se eliberează titularului actului pentru minorii care nu au acte de identitate, certificatul de naştere se  eliberează părintelui;

pentru minorii, cu vârsta între 14 şi 18 ani, titulari ai unor cărţi de identitate emise, certificatul de naştere se eliberează la cererea acestora şi în prezenţa unuia dintre părinţi ori a reprezentantului legal;

pentru persoana majoră (18 ani) certificatul de naştere se eliberează acestuia sau persoanei împuternicite de aceasta cu procură specială;

certificatele de naştere se pot elibera şi altor persoane împuternicite, de către titular:

prin procură specială autentificată la notar (după caz - simplă/ cu apostille/ supralegalizat - funcţie de ţara în care a fost întocmită);

 

  1. Cerificatul de căsătorie se poate elibera unuia dintre soţi sau, la cerere, ambilor soţi

certificatele de căsătorie se pot elibera şi altor persoane împuternicite, de către unul dintre soţi:

prin procură specială autentificată la notar (după caz - simplă/ cu apostille/ supralegalizat - funcţie de ţara în care a fost întocmită);

pentru soţul supravieţuitor sau, în caz de divorţ, pentru motive întemeiate, se pot elibera certificate de căsătorie, cu menţiunea corespunzătoare de - încetare a căsătoriei prin decesul soţului/ desfacere a căsătoriei prin divorţ.

 

  1. Certificatul de deces se eliberează membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite

Dovada stării civile         

Dovada stării civile este un înscris, sub forma unei scrisori, adresat solicitantului, care atestă existenţa unei înregistrări în evidenţele de stare civilă

Persoanele care nu deţin, pe seama unor rude, decedate, certificate de stare civilă, dar au nevoie de înscrisuri privind înregistrarea naşterii ori căsătoriei aparţinătorilor (dovada rudeniei fiind necesară), pot solicita dovada stării civile.

Dovada stării civile se eliberează, la cerere, pentru a atesta statutul unei persoane de - necăsătorit, divorţat, văduv, etc, care serveşte titularului pentru încheierea căsătoriei în străinătate.

Extrasul de stare civilă  

Extrasele de stare civilă, pentru uz oficial, atestă înregistrarea de stare civilă precum şi istoricul modificărilor intervenite în statutul civil al titularilor

se eliberează la cererea scrisă a M.A.I., S.P.C.L.E.P., S.P.C.J.E.P., instanţelor judecătoreşti, a parchetelor sau a poliţiei, a oficiilor de stare civilă din cadrul primăriilor, D.G.A.S.P.C., notarilor publici

Citește mai mult la: http://www.evp-oradea.ro/evp5/index.php?id_pag=46&li=1&gog=1#

Știri și evenimente

Terenuri contra repatrieri: Regulament al Primăriei pentru românii din Diaspora care decid să se stabilească în Oradea

Cartierul Diasporei din Oradea, rezervat românilor care decid să se repatrieze, începe să se concretizeze. Primarul Ilie Bolojan a...

19-09-2019 Hits:105 Știri și evenimente Super User

Municipiul Oradea, la a patra ediție “Ziua Diasporei”

Zilele Diasporei Oradea | 14 august 2019 Municipiul Oradea, la a patra ediție “Ziua Diasporei”   În speranţa de a-i aduce mai...

21-08-2019 Hits:117 Știri și evenimente Super User

Ziua Diasporei - Concert

  Cu ocazia sărbătoririi Zilei Diasporei, sâmbătă 18.08.2018, începând cu ora 20:00, în Cetatea Oradea, va avea loc un concert av...

14-08-2018 Hits:463 Știri și evenimente diaspora

Ziua Diasporei – Oradea te așteaptă

“ZIUA DIASPOREI – ORADEA TE AȘTEAPTĂ” – continuă tradiția și in anul 2018   Municipiul Oradea a îmbrăţişat această iniţiativă în...

13-08-2018 Hits:606 Știri și evenimente diaspora

Lansarea platformei diasporadea.ro

S-a lansat platforma diasporadea.ro Scopul acestui proiect este de a veni in ajutorul romanilor care doresc să se relocheze in Or...

13-08-2018 Hits:450 Știri și evenimente diaspora